ALERTĂ în România - Epidemie de RUJEOLĂ la nivel național, declarată de Ministerul Sănătății - Cifre alarmante: 2.000 de cazuri în 29 de județe

 

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă.

 

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

 

Având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă.

În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe.

De asemenea, Ministerul Sănătății va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare.

Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații.

Menționăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani.

Recenta adoptare a Strategiei Naționale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare.

 

CAZURI DE RUJEOLĂ ÎN ROMÂNIA PÂNĂ LA 1 decembrie  2023

 

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate de la 01.01.2023 până la data de 30.11.2023 este 1855. S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 29 de județe și în Municipiul București

 

 

SITUAȚIA RUJEOLEI ÎN ROMÂNIA LA DATA DE 01.12.2023

 

 

Aderarea României la Schengen | Cătălin Predoiu, după ședința Consiliului JAI: „Nu s-a pus problema votului”

Întrebat dacă există vreo șansă să intrăm în Schengen până la finalul anului, ministrul a răspuns: „Dacă îmi permiteți, cred că e important să clarificăm exact ce anume se discută în JAI și ce nu se discută, respectiv ce s-a discutat ieri și nu s-a discutat. Ieri s-a discutat un raport de evaluare numit barometrul JAI cu privire la stadiul îndeplinirii criteriilor JAI în ansamblul țărilor membre ale spațiul Schengen".

„Pe de altă parte, s-a discutat și cu privire la modul de îndeplinire a criteriilor de către Bulgaria și România, criteriilor JAI, și în acest context, într-adevăr, toate țările care au luat cuvântul – și au luat cuvântul aproape toate statele membre, inclusiv președinția spaniolă și Comisia – au remarcat faptul că România îndeplinește toate criteriile Schengen, la fel și Bulgaria, și că ar fi normal ca acest lucru să se concretizeze într-o decizie", a precizat Cătălin Predoiu.

„De asemenea, și statele care în trecut au avut rezerve au remarcat faptul că, într-adevăr, România performează, dar că mai trebuie făcute lucruri în interiorul JAI cu privire la îmbunătățirea modului în care se aplică aceste criterii de către toate statele membre, Europa fiind sub o presiune migraționistă pe care o cunoaște toată lumea", a adăugat el.

„Cred că este important să clarificăm de ce nu s-a pus și nu se putea pune problema unui vot ieri în Consiliul JAI. Nu s-a pus problema, în primul rând, pentru că formal nu era pe ordinea de zi, iar pe ordinea de zi nu a fost chestiunea votului întrucât Olanda trebuie să discute în parlament această chestiune, ca și alte treburi de politică externă. Noul guvern olandez, conform regulilor constituționale, vine în parlament și își ia un mandat pe chestiuni majore de politică externă sau politică europeană", a mai spus ministrul Predoiu.

 

stiri si gânduri sociale aleatoare.. Published @ 2023 by fantezii